CONCEPTUL RESPONSABILITĂŢII SOCIALE

Capitolul 1 CONCEPTUL RESPONSABILITĂŢII SOCIALE

1.1 ABORDAREA GLOBALĂ

            În cuvântul său adresat participanţilor la Forumul Economic Mondial, la data de 31 ianuarie 1999, fostul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite Kofi Annan a lansat o provocare liderilor economiei mondiale de a se alătura iniţiativei Global Compact[1] , iniţiativă ce îşi propune să reunească companii, agenţii ale Naţiunilor Unite, organizaţii sindicale şi ale societăţii civile, în jurul susţinerii principiilor universale cu privire la societate şi mediul înconjurător.

            Faza operaţională a acestei iniţiative începe la data de 26 iulie 2000.La aceasta au aderat companii, organizaţii sindicale internaţionale, organizaţii ale societăţii civile având drept scop principal în promovarea celor 10 principii universale din sfera drepturilor omului, protecţiei mediului şi anticorupţiei.

            Prin forţa acţiunii collective, iniţiativa Global Compact, urmăreşte promovarea cetăţeniei corporatiste responsabile, astfel încât, sectorul de afaceri să devină parte a soluţiilor provocărilor ridicate de fenomenul globalizării.

            Cele zece principii universale promovate de Global Compact derivă din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Declaraţia Organizaţiei Mondiale a Muncii asupra Principiilor fundamentale şi a Drepturilor de Muncă, Declaraţia de la Rio asupra dezvoltării şi protecţiei mediului înconjurător şi Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei.

            Global Compact , cere companiilor să adopte, să susţină şi să aplice în sfera lor de influenţă, un set de valori în domeniul drepturilor omului,standardelor de muncă, protejării mediului şi anticorupţiei:

Drepturile omului:

Principiul 1 Sectorul de afaceri trebuie să susţină şi să respecte protecţia drepturilor universale ale omului; şi

Principiul 2 să se asigure că nu este complice la abuzuri ale acestor drepturi.

Standardele de muncă

Principiul 3 Sectorul de afaceri trebuie să sprijine libertatea de asociere şi recunoaşterea efectivă a dreptului la negociere colectivă ;

Principiul 4 eliminarea tuturor formelor de muncă forţată ;

Principiul 5 eliminarea efectivă a muncii minorilor; şi

Principiul 6 eliminarea discriminării în domeniul angajării şi ocupării forţei de muncă.

Protecţia mediului:

Principiul 7 Sectorul de afaceri trebuie să sprijine aplicarea principiului precauţiei ;

Principiul 8 să desfăşoare acţiuni prin care să promoveze o mai mare responsabilitate faţă de mediu ; şi

Principiul 9 să încurajeze dezvoltarea şi diseminarea tehnologiilor curate.                                  

Anticorupţie

Principiul 10 Sectorul de afaceri trebuie să combată corupţia în toate formele sale, inclusiv extorcarea , darea şi luarea de mită.

1.2 ABORDAREA EUROPEANĂ

            În luna iulie a anului 2001 Comisia europeană prezenta Cartea Verde cu titlul ”Promovarea unui cadru european pentru Responsabilitatea Sociala a Companiilor”.Scopul acestui document era, în primul rând, de a lansa o dezbatere despre conceptul de responsabilitate socială a companiilor (CSR) şi,în al doilea rând, identificarea modului în care se poate construi un parteneriat pentru dezvoltarea cadrului european de promovare a CSR.

            Cartea Verde defineşte CSR  ca ‘un concept prin care companiile integrează,voluntar, preocupările de ordin social şi de protecţie a mediului in operaţiunile lor de zi cu zi, precum şi în relaţiile cu părţile interesate (stakeholders), pe măsură ce acestea sunt tot mai conştiente că un comportament responsabil conduce la un succes de durata în afaceri.

            Astfel , CSR, poate se poate constitui parte a contribuţiei în atingerea scopului strategic, adoptat în martie 2000 cu ocazia Summit-ului de la Lisabona ca ,în orizontul anului 2010, Uniunea Europeana să devină ‘cea mai dinamică şi mai competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de o creştere economică durabilă, cu mai multe şi mai bune locuri de muncă şi cu o mai mare coeziune socială’.

    1.2.1 Sinteza consultărilor asupra Cărţii Verzi a CSR

                Urmare a consultărilor iniţiate de Comisia Europeană, se poate decela , pe lângă acordul-exprimat de către sindicate, asociaţii patronale, sau individual de către companii -asupra necesităţii unei dezbateri deschise asupra conceptului de CSR, există importante diferenţe în poziţiile exprimate:

            a) Companiile subliniază natura voluntară a CSR , abordarea acesteia în contextul dezvoltării durabile la nivel global,precum şi faptul că nu există ‘reţete’ cu aplicabilitate universală în acest domeniu.În viziunea mediului de afaceri, tentativele de reglementare la nivelul U.E. a praticilor CSR, ar fi contraproductive.

            b)Sindicatele şi organizaţiile societăţii civile au subliniat că natura voluntară a acestui tip de iniţiative nu este suficientă pentru protejarea muncitorilor şi a drepturilor cetăţeneşti.Acestea susţin crearea unui cadru legal ţn care să fie stabilit un minimum de standarde.De asemenea acestea insistă, ca pentru a fi credibile, iniţiativele CSR, nu pot fi dezvoltate,implementate şi evaluate în mod unilateral de către mediul de afaceri, ci mai degrabă prin implicarea tuturor factorilor implicaţi.De asemenea se subliniază necesitatea unui mecanism prin care să se asigure responsabilitatea companiilor relativ la impactul lor asupra mediului şi asupra societăţii.

            c)Investitorii reclamă o mai mare transparenţă a companiilor ;

            d)Organizaţiile pentru protecţia consumatorilor, subliniază importanţa pe care informaţiile corecte şi complete despre condiţiile de etică,sociale şi de mediu în care produsele şi serviciile sunt puse pe piaţă, influenţează consumatorii în alegerile pe care le fac atunci când cumpără.

            e) Consiliul Uniunii Europene , în Rezoluţia sa din 03.12.2001 menţionează că, practicile CSR, pe lângă încurajarea unei mai mari coeziuni sociale,protecţia mediului şi respectul drepturilor fundamentale ale omului,pot contribui la creşterea competitivităţii întregului mediu de afaceri.

            f) Comitetul Economico-Social, subliniază că natura voluntară a practicilor CSR , împreună cu preocuparile la nivelul organizaţiilor internaţionale, trebuie să devină cadrul de referinţă pentru viitoarele iniţiative în sprijinirea eforturilor mediului de afaceri de a acţiona social responsabil.

            g) Comitetul Regiunilor recomandă crearea unui cadru la nivel nivel european prin care să fie promovate şi încurajate iniţiativele mediului de afaceri în domeniul CSR.

            h) Parlamentul European îşi propune să încurajeze adoptarea practicilor CSR la nivelul tuturor instituţiilor europene,creearea unei platforme CSR la nivel european.

1.2.2 Definiţia CSR

            CSR reprezintă un concept prin care companiile integrează,voluntar, preocupările de ordin social şi de protecţie a mediului in operaţiunile lor de zi cu zi, precum şi în relaţiile cu părţile interesate (stakeholders), pe măsură ce acestea sunt tot mai conştiente că un comportament responsabil conduce la un succes de durată în afaceri.

            Principala funcţie a unei companii este aceea de a crea valoare prin producerea de bunuri şi servicii în funcţie de nevoile pieţei,generând astfel,profit pentru proprietari/acţionari. Presiunile sociale şi ale pieţei au condus la o schimbare a valorilor şi orizonturilor la care acestea se raportează .

            Există o percepţie crescândă că dezvoltarea durabilă,bunăstarea acţionarilor nu pot fi realizate doar prin maximizarea profiturilor pe termen scurt,ci mai degrabă printr-un comportament responsabil.Creşterea economică, creşterea competitivităţii ,sunt tot mai mult legate de protejarea mediului,promovarea responsabilităţii sociale şi a intereselor consumatorilor.

            În acest context, tot mai multe companii adopta cultura CSR.În ciuda unei largi varietăţi de abordare, există un larg consens privind caracteristicile practicilor CSR:

        -CSR defineşte acel comportament al companiilor ce excede cerinţele legale, adoptat volutar şi privit a servi intereselor pe termen lung;
        -CSR este strâns legat de conceptul de dezvoltare durabilă:mediul de afaceri are nevoie să integreze în activităţile sale, considerente economice, sociale şi de protecţie a mediului.

            -CSR nu este ‘o dotare opţională’ ci modul în care o afacere este condusă.

CSR poate fi privit şi ca un răspuns la următoarele provocări:

·         Fenomenul globalizării a creat noi oportunităţi pentru companii, dar, totodată a condus la creşterea complexităţii organizaţionale,companiile trebuind să-şi asume noi responsabilităţi, mai ales în ţările în curs de dezvoltare.

·         Considerentele legate de imagine şi reputaţie capătă o importanţă tot mai mare, pe măsură ce consumatorii şi organizaţiile neguvernamentale au nevoie de informaţii asupra modului în care companiile îşi gestionează impactul eonomic,social şi de mediu,în definirea comportamentului pe care îl au faţă de un produs/serviciu.

·         Identificarea factorilor de risc,a factorilor de succes,presupune ca pe lângă raportările de tip financiar,să fie completate cu informaţii/rapoarte ce merg dincolo de raportările tradiţionale.

·         Pe măsură ce cunoaşterea şi inovarea devin tot mai importante pentru competitivitatea companiilor, acestea sunt interesate în atragerea şi menţinerea unei forţe de muncă competente.

1.2.3 Dimensiunea globală a CSR

 

            Răspunsurile primite  asupra Cărţii Verzi, demonstrează dimensiunea globală a  problematicii  CSR. Guvernanţa globală, interdependenţa  între comerţ, investiţii şi dezvoltarea durabilă sunt  teme centrale în dezbaterea  asupra responsabilităţii sociale a companiilor.Prin respectarea standardelor acceptate la nivel internaţional şi a instrumentelor unanim recunoscute, companiile multinaţionale pot contribui la funţionarea într-o manieră durabilă a pieţei globale: este vorba ,în primul rând de Ghidul OECD pentru companiile multinaţionale, iar în al doilea rând, de standardele Organizaţiei Mondiale a Muncii,privitoare la condiţiile de muncă.În acelaşi timp, identificarea unui cadru comun pentru practicile CSR reprezintă o provocare, date fiind diversele contexte naţionale prin care se reglementează protecţia forţei de muncă şi protecţia mediului.

 

1.2.4 Provocări

        Provocările pentru o mai bună conştientizare, diseminare şi adoptare a practicilor CSR de către companii,rezultă din:

·                     măsura în care există o legătură între performanţa în afaceri şi CSR (business             case);

·                     consensul părţilor implicate;

·                     instruirea în domeniul CSR , mai ales în şcolile cu profil economic;

·                     transparenţa, ce rezultă dindin lipsa unor instrumente general acceptate pentru   designul,managementul şi comunicarea politicilor CSR;

1.2.5 Cadrul european de acţiune în domeniul CSR

        În principiu,adoptarea comportamentului social responsabil,reprezintă o opţiune voluntară a fiecărei companii.Având în vedere elementele ce susţin că prin adoptarea politicilor CSR, se crează valoare pentru societate, prin contribuţia la dezvoltarea durabilă, autorităţile publice îşi pot asuma un rol în promovarea de către întreprinderi de practici sociale şi de mediu responsabile.

            În comunicatul Comisiei Europene din 13.02.2002 ,Parteneriat global pentru dezvoltare durabilă, se arată că globalizarea este însoţită şi de efecte negative.Politicile publice în domeniul responsabilităţii sociale a companiilor, pot ajuta la diminuarea acestor efecte, prin promovarea bunelor practici ale companiilor şi care vin în completarea acestor eforturi în direcţia dezvoltării durabile.Acţiunea la nivel comunitar în acest domeniu, trebuie să aibă la bază principiile statuate în convenţiile internaţionale şi în respectul principiului subsidiarităţii.De asemenea la nivel comunitar se poate facilita convergenţa instrumentelor politicilor CSR.

1.2.6 Principiile acţiunii comunitare

 

            Comisia Europeană propune ca strategia comunitară să promoveze CSR în baza următoarelor principii:

·         recunoaşterea naturii voluntare a CSR;

·         nevoia de credibilitate şi transparenţă a practicilor de CSR;

·         concentrarea activităţilor acolo unde implicarea la nivel comunitar aduce un plus de valoare;

·         abordarea echilibrată şi cuprinzătoare în practicile CSR, a problemelor economice,sociale, de protecţie a mediului, precum şi interesele consumatorilor;

·         sprijin acordat respectării convenţiilor internaţionale (standardele ocupării forţei de muncă ale O.M.M., precum ţi recomandarile O.E.C.D. pentru companiile multinaţionale;

    Comisia Europeană îşi propune axarea strategiei sale pe următoarele teme:

1.      creşterea nivelului de cunoaştere a impactului pe care practicile comportamentului social responsabil, le  au  asupra mediului de afaceri şi asupra societăţii în general;

2.      dezvoltarea schimburilor de experienţă şi de bune practici în domeniul CSR, dintre companii;

3.      promovarea şi dezvoltarea abilităţilor manageriale în  sfera  practicilor CSR;

4.      încurajarea adoptării comportamentului social responsabil în rândul intreprinderilor mici şi mijlocii;

5.      promovarea convergenţei şi transparenţei pacticilor şi instrumentelor CSR (comparabilitate şi transparenţă);

6.      lansarea la nivel comunitar a unui forum european multipartit în domeniul CSR;

7.      integrarea CSR în politicile comunitare

 

 

 

 

 

 

1.3 ABORDAREA ROMÂNEASCĂ

 

1.3.1 CSR România[2]

 

            CSR România este un proiect al Forum for International Communications, demarat în luna martie 2006 prin lansarea portalului csr-romania.ro, urmărind să promoveze pe piaţa românească a managementului etic, în general, şi ideea de responsabilitate sociala corporatistă (CSR), în particular.

            Premisa de la care porneşte acest proiect afirmă că :

            Companiile româneşti sunt în faţa unei opţiuni cu o singură variantă câstigatoare: identificarea unor strategii etice de profit, cu practici sănătoase şi profitabile pe termen lung în relaţiile cu grupurile cointeresate. Antreprenoriatul românesc trebuie sa îsi asume niste minime responsabilităţi în relaţiile cu acţionarii, cu angajaţii si cu partenerii de afaceri, dar si cu celelalte grupuri cointeresate, precum consumatorii si comunitatea.

            Pe scurt, managerii, companiile, mediul românesc de afaceri au nevoie de o constiinta de sine – de valori si standarde reper în deciziile de zi cu zi si în elaborarea strategiilor de dezvoltare ale companiilor.

            Programul CSR –România cuprinde trei componente :

1.      popularizarea unui domeniu cvasi-necunoscut, lipsit de critică şi analiză în mass media românesti: concepte, teorii, modele de CSR, dezbateri actuale

2.      producerea de analiză, iniţierea unor programe de cercetare care să ofere o imagine reală a pieţei românesti a investiţiilor sociale precum si a practicilor companiilor românesti în relaţiile cu grupurile cointeresate

3.      oferirea de servicii în domeniul eticii în afaceri: seminarii, training, consultanţă.

            Într-un studiu[3] efectuat de către Dana Oancea şi Bogdan Diaconu, project manageri CSR România, asupra practicilor de responsabilitate socială în rândul companiilor româneşti, relevă o situaţie de fapt oarecum îngrijorătoare, dar şi un puternic potenţial de sinergie cu practicile în domeniu, la nivel global.

            Astfel, conform rezultatelor cantitative ale studiului,

 

ü                              61% dintre respondenţi susţin că firmele lor nu sunt auditate social şi nu publică rapoarte sociale.

ü                              Conform rezultatelor, 24% dintre companii sunt auditate social. Dintre companiile auditate social predomină multinaţionalele.

ü                              37% dintre respondenţii spun că firmele lor publică rapoarte sociale. (cu toate acestea, marea majoritate a acestor companii nu au publicate rapoarte sociale pe site-uri.)

ü                              16,7% dintre oamenii de afaceri nu au auzit de companii româneşti care raportează social.

ü                              76%, oamenii de afaceri afirmă că firmele lor au coduri etice

ü                              35% dintre respondenţi mărturisesc că firma lor nu evaluează programele de investiţii sociale

ü                              Principalele metode de evaluare a investiţiilor sociale sunt, în ordinea importanţei, bugetul investit (70%), articole de presă (55,6%) şi raportări ale ONG-urilor partenere în proiecte sociale (48%)

 

            Cercetarea calitativă a avut scopul de a identifica răspunsuri la câteva probleme sugerate de prima parte (cantitativă) a cercetării.

 

1. De ce este nevoie de raportări sociale

            “Rapoartele sociale ale companiilor sunt o dovadă de transparenţă şi răspund unor nevoi ale publicului de a şti care sunt acţiunile concrete ale companiilor în această privinţă.” (Adela Pascu, Secretar General, BRD Groupe Société Generale)

 

2. De ce nu sunt credibile rapoartele sociale

            “Au tendinţa de a exagera rezultatele, sunt nejustificat de optimiste şi urmăresc aproape exclusiv atragerea beneficiilor de imagine.” (anonim)

            “Poate că lipseşte experienţa redactării de rapoarte de CSR, poate că nu este suficient conştientizată necesitatea măsurării efectelor unor acţiuni de CSR.” (Anca Crahmaliuc, Marketing Manager, SIVECO România)

            “La noi, CSR înseamnă filantropie şi atât. Raportul nu este decât una din multele forme pe care le prinde un program de CSR. Când nu ai încredere în conţinut, nu ai încredere nici în formă. E mult de corectat la noi cu privire la CSR.” (Eliza Rogalski, PR Manager TEMPO)

            “Orice raport de activitate are o notă pozitivă şi tot ce se prezintă publicului trebuie să fie poleit. Dacă e vorba de un raport social dat publicităţii de o companie românească, informaţiile transmise trebuie privite cu suspiciunea de rigoare. Românii nu sunt generoşi când nu-i vede nimeni.” (Liliana Enache, General Manager, INTERTEK Labtest Romania)

            “Lipsa unei tradiţii în CSR-ul românesc poate determina existenţa unei stări de neîncredere cu privire la investiţiile companiilor în astfel de programe. În plus, există o întreagă serie de companii care construiesc programe de CSR tocmai pentru că nu-şi pot face publicitate în alt mod, din cauza restricţiilor legislative.” (Florentin Scarlat, Corporate Affairs Manager, Ozone Laboratories)

            “Trebuie eliminat tonul publicitar, pentru că aceste rapoarte nu sunt un instrument de marketing. Folosirea lor în scop publicitar le scade din valoare, publicul acordându-le mai puţină atenţie.” (Adela Pascu, Secretar General, BRD)

            “Conceptul de CSR este la început de drum în România şi, de aceea, poate nu foarte bine înţeles. Este confundat de foarte multe ori cu acţiuni punctuale, donaţii etc., distincte de ceea ce ar trebui să reprezinte – programe de anvergura, responsabile, cu obiective planificate. De aici poate şi lipsa de credibilitate. În plus, transparenţa şi credibilitatea sunt interdependente.” (Alina Bratu, PR Manager, Tuborg)

 

3. Argumente pentru transparenţă în raportările sociale

            “Ca să fie credibil, un raport social trebuie să arate într-un mod transparent care este strategia companiei şi care sunt progresele făcute de la an la an. Nu trebuie uitate dificultăţile întâlnite în derularea programelor şi care sunt următorii paşi preconizaţi. Obiectivele trebuie să fie clare şi măsurabile, ca în orice plan de afaceri.” (Adela Pascu)

            “Greşeala cea mai mare ar fi, în acest moment, lipsa transparenţei, transparenţa este cheia încrederii.” (Ana Maria Mocanu, PR Specialist, Aeroportul Internaţional Henri Coandă)

            “Eu cred că publicarea acestor rapoarte trebuie considerată o evoluţie în direcţia normalităţii. CSR-ul nu este PR iar credibilitatea unor iniţiative serioase, consistente, susţinute implică transparenţă.” (Anca Crahmaliuc)

            “Recunosc aici atitudinea anilor ‘90, când transparenţa era ceva de neconceput printre companiile de la noi. Dacă nu ar trebui publicate, atunci ce ar trebui să se întâmple cu ele? Şi, mai ales, de ce să credem o companie care afirmă că este responsabilă social, fără ca această afirmaţie să poată fi măsurată?” (Eliza Rogalski)

            “Publicarea rapoartelor sociale ale firmelor este o datorie faţă de comunitate, faţă de angajaţi şi acţionari. Credibilitatea programelor de CSR are legătură directă cu transparenţa şi frecvenţa în comunicare, precum şi cu instrumentele şi canalele folosite pentru transmiterea mesajului. Acesta trebuie să pună accentul pe obiectivele propuse de companie, precum şi pe stadiul îndeplinirii acestora”. (Anca Rarău, Director Marketing, Banca Transilvania)

 

4. Probleme ale politicilor de CSR din mediul românesc de afaceri

            “În afara companiilor multinaţionale care au venit cu expertiza de CSR de afară şi care au adaptat modelele lor la realitatea românească, restul companiilor au constatat la un moment dat că fac CSR din instinct, fără să fi ştiut că se numeşte aşa. E bine că dezvoltarea economiei româneşti a dat naştere unor astfel de preocupări, însă se simte nevoia unui limbaj comun şi al unei perceptii unitare asupra ceea ce înseamnă CSR în general şi asupra modului în care acesta se poate dezvolta în România.” (Andreea Rotaru, Executive Director, Fundaţia Alexandrion Group)

            “Rapoartele de CSR nu sunt eseuri mai optimiste sau mai puţin optimiste. Eu cred că ele trebuie să reflecte pe bază de metrici clare măsura în care obiectivele propuse sunt atinse. Orice problemă care afectează oameni este reală şi trebuie tratată cu toată consideraţia. A face viaţa oamenilor mai bună este un motiv de optimism.” (Anca Crahmaliuc)

            “Companiile merg deseori pe programe CSR ’sigure’, adică aleg cauze ‘bune’ în sine, la nivel de percepţie generală, dar care fie nu răspund unei nevoi sociale reale, fie obiectivele nu sunt clare şi măsurabile, în consecinţă rapoartele sunt prea vagi, deci puţin credibile. Aş adăuga că experienţa reala în domeniu a companiilor româneşti este mult mai mică decât suntem tentaţi să credem. CSR a devenit în ultimul an un ‘buzz word’, dar adevărul este că înţelesul expresiei se limitează, pentru mulţi dintre cei care îl utilizează, la ‘charity’.” (Corina Vasile, PR Director, Raiffeisen Bank)

            “Putem discuta despre motivaţia companiilor care se implică în CSR, dacă este o abordare strategică sau este o implicare ad-hoc, motivată de un câştig (de imagine, de exemplu) pe termen scurt. Fiecare companie trebuie să-şi evalueze strategia de CSR. Însă, programele corporatiste de CSR trebuie bazate pe criterii clare de eligibilitate, de sustenabilitate, de evaluare. Dacă programele de CSR se adresează comunităţii, însă nu răspund nevoilor acesteia, n-au nici un viitor.” (Paula Apreutesei, Business Strategy Manager, Microsoft)

 

5. Evaluarea programelor de investiţii sociale

            “În România, CSR-ul este departe de a fi înteles ca o practică de management. El este o disciplina aflată ‘în grija’ departamentului de PR, când, de fapt, ar trebui să fie una din preocupările managementului companiei. Este un instrument de cosmetizare (”mai facem o donaţie”, “mai sponsorizăm ceva”, “mai plantăm un copac”, etc) şi nu de planificare a unei dezvoltări pe termen lung. Sunt puţine programe de CSR reale în România, programe care să aibă obiective, bugete, modalităţi de evaluare, indicatori de performanţă. Modelul românesc al CSR-ului este, deocamdată, Gigi Becali. Ceea ce nu e neapărat bine sau rău, ci doar insuficient. Societatea românească are nevoie de CSR veritabil, nu de acte de filantropie.” (Eliza Rogalski)

            “Evaluarea programelor de CSR ar trebui să fie un demers absolut firesc pentru companiile implicate în proiecte de CSR şi care sunt orientate, în activitatea lor, pe rezultate. Acest tip de audit – realizat în toate etapele desfăşurării acţiunilor - permite stabilirea obiectivelor, priorităţilor, a publicului-ţintă, a demersurilor propriu-zise - cu sarcini precise în cadrul echipei implicate, dar şi a urmăririi rezultatelor parţiale şi finale”. (Robert C. Rekkers, Director General, Banca Transilvania)

            “Evaluările programelor de CSR ar trebui să crească încrederea cititorului în seriozitatea unor astfel de investiţii. Evaluările asigură transparenţa acestor programe. Există companii care au folosit diverse metode prin care i-au dat clientului posibilitatea să îşi exprime părerea cu privire la investirea unor sume în proiecte CSR, însă rezultatul nu a asigurat transparenţa necesară cu privire la decizia luată. Astfel de clienţi nu vor mai participa la un program similar pe viitor, desfăşurat de aceeaşi companie.”

(Florentin Scarlat)

 

1.3.2 Responsabilitate Socială-Companii responsabile in Romania, studii de caz si know-how despre CSR[4]

Top of Form

 

            Lăudabil, ca orice efort de a promova conceptual, politicile şi practicile social responsabile în rândul companiilor româneşti, proiectul menţionat mai sus relevă percepţia ‘originală’ şi superficială a noţiunii de responsabilitate socială prin asocierea (în calitate de ‘ sponsor ‘) cu o importantă companie internaţională de tutun…

            Machiajul etic-greenwashing-pentru raţiuni de public relations, reprezintă un joc periculos, prăpastia între imagine şi realitate aducând o companie mai aproape de dezastru.

---

[1] http://www.unglobalcompact.org

[2] http://www.csr-romania.ro

[3] http://www.csr-romania.ro/resurse-csr/analize-si-articole/transparenta-in-practicile-de-responsabilitate-corporatista-cercetare.html

[4] http://www.responsabilitatesociala.ro/home

STANDARDE DE RAPORTARE

Capitolul 2 STANDARDE DE RAPORTARE

 

2.1 INIŢIATIVA DE RAPORTARE GLOBALĂ

(GLOBAL REPORTING INITIATIVE – GRI )

 

2.1.1 INIŢIATIVA DE RAPORTARE GLOBALĂ-PREZENTARE

            Început ca un proiect CERES[1] în anul 1997, GRI promovează viziunea că raportările companiilor asupra performanţelor economice,sociale şi de mediu trebuie să reprezinte o rutină comparabilă cu cea a raportărilor de tip financiar. Misiunea GRI constă în creşterea comparabilităţii şi credibilităţii rapoartelor asupra dezvoltării sustenabile la nivelul companiilor din întreaga lume.

            În realizarea viziunii sale, GRI a dezvoltat şi îmbunătăţit Cadrul de Raportare asupra Dezvoltării Durabile, al cărui  instrument  principal se constituie într-un ghid de raportare asupra aspectelor dezvoltării durabile.Ghidul , sub forma unor principii şi indicatori, este disponibil ca bun public.

            Pentru asigurarea unui înalt grad al calităţii tehnice,al credibilităţii şi relevanţei, Cadrul de Raportare este îmbunătăţit în mod continuu printr-un efort multi-partit.Peste 1000 de organizaţii în peste 60 de ţări, folosesc acest cadru în raportările anuale asupra performanţelor economice,sociale şi de mediu.

            În anul 1999 Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu devine partener GRI,asigurând acesteia o platformă globală.Consiliul de conducere CERES decide în 2001 ca GRI să devină o instituţie independentă, iar din 2002 aceasta este relocată în Olanda.

            Iniţiativa Global Compact şi GRI au în comun importante similitudini: abordarea multipartită cu luarea în considerare a intereselor tuturor părţilor interesate;ambele iniţiative sunt aspiraţionale, au un caracter voluntar, menite să vină în completarea cadrului de reglementare şi nu să îl înlocuiască, găsindu-şi rădăcinile în convenţiile internaţionale sociale sau de protecţie a mediului.

            Cea de-a treia generaţie a ghidului de raportare este propusă în anul 2006.Pe lângă acesta , sunt date publicităţii o serie de suplemente sectoriale la acest ghid, menite să nuanţeze cadrul de raportare în domeniile mineritului, industriei automobilelor,sectorului bancar, al agenţiilor publice etc.

             Un alt element al Cadrului de raportare îl constituie aşa numitele Protocoale.Protocoalele reprezintă reţeta fiecărui indicator şi include termenii cheie, metodologiile de prelucrare a datelor, sfera de cuprindere.

2.1.2 CADRUL DE RAPORTARE -Principii de raportare

a) Materialitatea .

             Informaţiile  cuprinse în  rapoartele asupra dezvoltării durabile trebuie să cuprindă indicatori care să reflecte impactul economic,social şi de mediu al organizaţiei respective sau care pot influenţa aprecierea şi deciziile părţilor interesate.Materialitatea înseamnă aprecierea măsurii în care un subiect, respectiv un indicator devine semnificativ şi relevant pentru a fi inclus în raport.

            În rapoartele financiare, materialitatea reprezintă pragul informaţional ce determină sau influenţează deciziile economice ale investitorilor.În cazul rapoartelor de dezvoltare durabilă, materialitatea nu se rezumă doar la cuprinderea în acestea a aspectelor financiare ci presupune considerarea aspectelor economice, sociale şi de mediu, respectiv abilitatea respectivei organizaţii de a-şi atinge obiectivele fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a şi le atinge pe ale sale.

            Pentru a determina materialitatea unui raport se utilizează o combinaţie de factori interni şi externi, incluzând misiunea , valorile organizaţiei, strategia competitivă,factori critici pentru succesul organizaţiei,factori de risc,  preocupările exprimate în mod direct de către părţile interesate, aşteptările de ordin social mai largi, precum şi influenţa exercitată de respectiva organizaţie asupra furnizorilor şi asupra clientilor.

            Rapoartele trebuie să sublinieze performanţa organizaţiei vis a vis de subiectele ,respectiv indicatorii care raspund cel mai bine principiului materialităţii.

 

b) Contextul dezvoltării durabile

            Informaţiile privind performanţele unei organizaţii trebuie incluse în contextul dezvoltării durabile.Obiectivul constant al raportărilor îl constituie modul în care o organizaţie raspunde sau intenţionează să contribuie în viitor la îmbunătăţirea sau deterioarea  condiţiilor economice,sociale şi de mediu.Pentru a testa dacă o organizaţie răspunde acestui principiu, se verifică dacă:

            -prezintă modul în care este înţelege conceptul dezvoltării durabile şi işi fixează obiective în acest sens;

            -organizaţia îşi prezintă preformanţele în contextul larg al dezvoltării durabile, din perspectiva recunoscută la nivelul sectorului economic în care îşi desfăşoară activitatea.

            -performanţele sunt comunicate într-o manieră care să surprindă impactul activităţilor sale în contextul geografic în care este prezentă.
            -raportul descrie modul în care problemele sustenabilităţii se relaţionează cu strategia pe termen lung a organizaţiei, cu riscurile,oportunităţile şi aspectele reţelelor de furnizori.

 

c) Abordarea participativă.

            Organizaţia trebuie să identifice părţile interesate în activităţile sale şi să explice cum întelege să se adreseze  intereselor şi nevoilor lor legitime.Măsura în care organizaţia răspunde acestui deziderat este dat de următoarele:

            -aceasta identifică şi defineşte părţile interesate faţă de care se consideră responsabilă;
            -raportul conţine aspecte legate de procesele prin care părţile interesate sunt angajate în activităţile curente, precum şi în procesele specifice raportului asupra dezvoltării durabile;

d)Completitudinea

            Abordarea aspectelor şi indicatorilor ce dau caracterul de materialitate a unui raport,definirea limitelor (entităţilor de tipul subsidiarelor, subcontractorilor) acestuia sunt menite să asigure reflectarea aspectelor relevante ale impactului economic,social şi de mediu, permitând tuturor părţilor implicate să evalueze performanţele unei organizaţii în perioada de raportare.Acest aspect este verificat prin:

            -raportul a fost elaborat luându-se în considerare întregul lanţ al entităţilor constituit din furnizori şi clienţi,acoperă şi prioritizează toate informaţiile relevante în raport cu principiile enunţate;

            -raportul include toate informaţiile relevante referitoare la toate entităţile asupra cărora îşi exercită controlul.

            informaţiile din raport reflectă toate evenimentele şi acţiunile semnificative din perioada de raportare şi estimări rezonabile ale impactului unor evenimente din trecut care ar putea fi de neevitat sau ireversibile;

            -din raport nu sunt omise informaţii relevante care ar putea informa sau influenţa evaluarea şi deciziile diverselor părţi interesate, sau care au un puternic impact economic,social sau de mediu.

 

 

 

2.1.3 Principii în definirea calităţii rapoartelor

a) Rapoartele trebuie să fie veridice şi verificabile

            Informaţia utilizată în redactarea raportului trebuie culeasă, înregistrată,compilată,analizată şi făcută publică într-o manieră care să permită examinarea şi aprecierea calităţii şi materialităţii acesteia.

b) Claritatea

            Informaţia pusă la dispoziţia părţilor interesate este uşor de  înteles şi uşor accesibilă.

c) Echilibrul

            Rapoartele trebuie să reflecte în egală măsură ,aspectele pozitive şi aspectele negative ale activităţilor organizaţiei.

d) Comparabilitatea

            Informaţiile prezentate trebuie să permită evaluarea performanţelor respectivei organizaţii de-a lungul unei anumite perioade de timp, precum şi comparabilitatea cu performanţele altor organizaţii.

e) Acurateţea

            Acurateţea şi nivelul de detaliere a informaţiilor trebuie să permită evaluarea obiectivă a performanţelor organizaţiei.

 

f) Regularitatea

            Rapoartele asupra performanţelor de sustenabilitate, sunt întocmite şi făcute publice în mod regulat, precizeazând perioada la care se referă, datele precedentului şi următorului raport.

 

2.1.4 Conţinutul rapoartelor

 

            Organizaţiile sunt încurajate să urmeze următoarea structurare a rapoartelor:
1.O analiză şi o prezentare a strategiei organizaţiei :

a) în primul rând, o poziţie exprimată de persoana cel mai sus situată în organizaţia respectivă, despre relevanţa subiectului dezvoltării durabile pentru aceasta, priorităţile strategice,tendinţele politice şi macroeconomice ce afectează organizaţia, evenimentele cheie, eşecurile şi succesele din perioada de raportare,aprecierea performanţelor relativ la ţintele propuse,provocările cărora organizaţia trebuie să le facă faţă în viitor;

b) în al doilea rând, descrierea principalelor implicaţii,riscuri şi oportunităţi asupra performanţelor financiare ale organizaţiei.

2.Profilul organizaţiei:

cuprinde informaţii care ajută la definirea contextului în
care respectiva organizaţie performează:

2.1 numele organizaţiei

2.2 brandurile,produele şi/ serviciile

2.3 structura organizatorică,principalele divizii,subsidiare

2.4 locaţia sediului principal

2.5 numărul şi numele ţărilor în care operează

2.6 natura proprietăşii şi forma juridică de inregistrare

2.7 piaţa principală a afacerilor

2.8 mărimea organizaţiei (număr de angajaţi, salariile nete pentru organizaţiile private,respectiv veniturile nete pentru organizaţiile din sectorul public, volumul producţiei sau a serviciilor prestate)

2.9 schimbări semnificative în mărimea,structura sau al proprietăţii intervenite în perioada de raportare

2.10 premii,distincţii primite în perioada de reportare

3.Parametrii raportului, includ:

3.1 perioada de raportare (an fiscal/an calendaristic)

3.2 data celui mai recent raport

3.3 ciclul de raportare (anual,bianual)

3.4 puncte de contact

3.5 procesele prin care s-a definit conţinutul raportului (determinarea materialităţii, prioritizarea temelor,identificarea părţilor interesate.

3.6 limitele de cuprindere ale raportului (ţări,divizii,subsidiare,joint ventures,furnizori)

3.7 strategia de cuprindere în raportări a tututror componentelor organizaţiei

3.8 bazele de raportare pentru joint ventures, subsidiare,facilităţi închiriate şi alte entităţi ce pot afecta comparabilitatea în timp sau între diferite organizaţii

3.9 sistemul de colectare a datelor, tehnicile şi aproximările ce stau la baza măsurării diferiţilor indicatori. Indicatorii de performanţă: sunt prezentaţi cu scopul cuantificării performanţelor respectivei organizaţii.

3.10 explicatii privind reconsiderarea unor informaţii sau date cuprinse în rapoartele precedente.

3.11 schimbări semnificative intervenite în tehnicile de culegere a datelor faţă de perioada anterioară

3.12 un tabel de identificare a conformităţii datelor din raport (paginile) cu standardele de raportare.

Auditarea (externă)

3.13 politicile şi practica curentă în asigurarea auditării externe.Se cere explicarea relaţiilor dintre organizaţie şi auditorul extern.

 

 

 

Guvernanţa corporatistă

 4.1 presupune o prezentare a structurilor de guvernanţă a organizaţiei, incluzând comitetele cu cea mai înaltă subordonare,responsabile de stabilirea strategiei respectivei organizaţii.În această secţiune se descriu mandatul şi compoziţia respectivelor comitete şi se indică responsabilităţile directe faţă de performanţele economice,sociale şi de mediu.    

       4.2  în această secţiune se precizează dacă cel ce prezidează cel mai înalt organism de guvernanţă al respectivei organizaţii deţine sau nu şi o funcţie executivă.    

           4.3 se specifică numărul de membrii din cel mai înalt for de conducere al organizaţiei şi dacă membrii acestuia deţin sau nu , funcţii executive.      

           4.4  mecanismele prin care acţionarii (rezoluţii) şi angajaţii (informare şi consultare) pot face recomandări către cel mai înalt for de conducere    

           4.5 legătura între compensaţiile financiare acordate membrilor celui mai înalt organism de guvernanţă şi performanţele organizaţiei.  

           4.6 procesele şi procedurile aplicate pentru evitarea conflictului de interese.     

           4.7 procesele prin care sunt determinate calificările şi expertiza membrilor organismului de guvernanţă în stabilirea strategiei organizaţiei în domeniile economic,social şi a mediului.     

      4.8 în acestă secţiune se detaliază modul în care au fost elaborate şi dezvoltate declaraţiile asupra misiunii,valorilor,codurilor de conduită şi măsura în care acestea sunt relevante faţă de performanţele economice,sociale şi de mediu al organizaţiei.     

4.9  procedurile prin care organismul de conducere supraveghează performanţele economice,sociale şi de mediu , identificarea riscurilor şi oportunităţilor,conformitatea cu standardele internaţionale,codurile de conduită şi principiile organizaţiei.        

           4.10 procedurile prin care organismul de conducere al organizaţiei îşi evaluează propria performanţă.  

 

 

Angajamentul faţă de iniţiativele externe

 

            4.11 explicaţii asupra modului în care principiul precauţionar este abordat de către organizaţie[2] .   

           4.12  iniţiativele (declaraţii,carte,principii) pe care organizaţia a decis să le adopte şi să le aplice. Se va specifica data la care au fost adoptate,caracterul voluntary sau imperativ al acestora.

 4.13 participarea în diferitele organizaţii sectoriale, naţionale sau internaţionale

 

Implicarea părţilor interesate

 4.14   lista cu principalele grupuri interesate angrenate în operaţiunile organizaţiei. (comunităţi locale,societatea civilă,clienţi,acţionari şi investitori, furnizori, angajaţi, sindicate). 

           4.15  bazele pentru identificarea şi selecţia părţilor interesate 

           4.16  frecvenţa interacţiunilor cu diferitele categorii de părţi interesate.

            4.17 temele cheie şi preocupările apărute în procesul consultării cu părţile interesate.  

 

 

2.1.5 GRADUL DE CONFORMITATE (NIVELUL DE DETALIERE) A RAPOARTELELOR DE SUSTENABILITATE CU METODOLOGIA GRI

 

            O organizaţie care a decis elaborarea unui raport de sustenabilitate folosind metodologia GRI este datoare să specifice nivelul de aplicare al acesteia în elaborarea raportului folosind următoarea detaliere :

 

           

           

            Există opţiunea de a asigura o recunoaştere din partea secretariatului GRI a acurateţii nivelului de aplicare declarat de către o organizaţie[3].

           

     

2.1.6 TRIPLA RAPORTARE

 

            În abordarea aspectelor economice,sociale şi de mediu în rapoarte sunt prezentate sistematic:

-poziţia managementului organizaţiei,

-scopurile şi performanţele specifice (economice,sociale şi de mediu),
-politicile şi responsabilităţile organizaţiei,

-activităţi de training şi educare, monitorizare şi asistenţă, precum şi

      - alte informaţii contextuale.

2.1.6.1 DIMENSIUNEA ECONOMICĂ

 

            Dimensiunea economică a dezvoltării durabile relevă impactul economic asupra părţilor interesate,asupra sistemului economic la nivel local,naţional şi la nivel global.

            Performanţele financiare  sunt fundamentale în înţelegerea  sustenabilităţii unei organizaţii.Oricum, aceste informaţii  sunt deja disponibile în raportările financiare.Ceea ce  lipseşte însă, şi este  în mod curent cerut  de cei care  studiază  un raport asupra dezvoltării durabile,este  contribuţia organizaţiei  la sustenabilitatea  sistemului economic în sens  larg.

 

Indicatori economici de performanţă utilizaţi în rapoarte :

 

a)      Aspect : Performanţa  economică

a.1 Indicatori cheie

 

EC1 Valoarea economică generată şi distribuită

 

EC2 Implicaţiile financiare, riscurile şi oportunităţile schimbărilor climatice pentru activităţilor organizaţiei.

 

EC3 Obligaţiile organizaţiei relativ la Planul de beneficii (schemele de pensii)

            O organizaţie care asigură un plan de pensionare pentru forţa sa de muncă, îşi asumă obligaţii pe termen lung în ceea ce priveşte bunăstarea economică pe termen lung a beneficiarilor. Un plan de pensii bine administrat, poate ajuta organizaţia în atragerea şi reţinerea unei forţe de muncă stabile.

EC4 Asistenţa financiară primită din partea statului (scutiri de taxe, subsidii, credite de export,granturi,alte beneficii financiare)

            Acest indicator oferă o imagine a tranzacţiilor dintre stat şi organizaţie.

 

b) Aspect : Prezenţa pe piaţă

b.1 Indicator suplimentar

 

EC5 Raportul între salariul minim oferit de către organizaţie şi salariul minim pe principalele pieţe în care operează organizaţia.

            Bunăstarea economică este unul din mijloacele prin care o organizaţie investeşte în angajaţii săi.Prin oferirea de salarii peste media locală, organizaţia contribuie la crearea unor relaţii comunitare puternice, fidelizarea angajaţilor şi consolidarea licenţei sociale.

 

b.2 Indicatori cheie

 

EC6 Politici şi practici în relaţia cu furnizorii de produse şi servicii locali, proporţia în care organizaţia utilizează produse şi servicii de pe această piaţă.

            Influenţa organizaţiei asupra economiei locale nu se rezumă doar la locurile de muncă create, salarii şi taxe plătite.Prin suportul acordat economiei locale, o organizaţie poate contribui,indirect, la atragerea altor investiţii.

 

EC7 Procedurile de angajare pe plan local şi proporţia funcţiilor de conducere ocupate de către persoane   din principalele locaţii în care operează organizaţia.

c) Aspect : Efecte economice indirecte

c.1 Indicator cheie

 

EC8 Impactul investiţiilor asupra dezvoltării infrastructurii locale,dincolo de scopurile de business ale organizaţiei.

 

c.2 Indicator suplimentar

 

EC9 Înţelegerea şi descrierea principalelor efecte economice induse, magnitudinea lor.

Acest indicator este important pentru managementul organizaţiei, întrucât poate oferii indicaţii asupra riscului reputaţional, asupra oportunităţilor de extindere a accesului pe piaţă şi asupra licenţei sociale a organizaţiei.

 

2.1.6.2 DIMENSIUNEA DE MEDIU

            Ilustrează impactul activităţilor organizaţiei asupra sistemelor naturale (ecosisteme,pământ,aer,apă). Indicatorii de mediu  relevă performanţele input-urilor(materiale, energie, apă) şi out-put-urilor (emisii, deşeuri,etc).În plus, se urmăreşte performanţele legate de păstrarea biodiversităţii, respectarea reglementărilor legale de mediu,cheltuieli de mediu.

 

Indicatori de performanţă în domeniul mediului

 

a)      Aspect : Materiale

a.1 Indicatori cheie

 

EN1 Materiale utilizate (cantitate/volum)

            Acest indicator descrie contribuţia organizaţiei la conservarea resurselor globale şi eforturile acesteia de a reduce intensitatea utilizării şi creşterea eficienţei activităţilor economice.

 

EN2 Procentajul materialelor utilizate care provin dintr-un proces de reciclare.

 

b)      Aspect : Energia

b.1 Indicatori cheie

 

EN3 Consumul direct de energie pe tipuri de surse primare.

            Abilitatea unei organizaţii de a utiliza în mod eficient energia,poate fi relevată de cantitatea de energie consumată.Consumul de energie influenţează costurile de operare şi gradul de expunere la fluctuaţiile pieţei în termeni de cantitate şi preţ. Amprenta de mediu a unei organizaţii depinde de modul în care aceasta alege sursele de energie.Înlocuirea combustibililor fosili cu surse regenerabile de energie este esenţială în combaterea schimbărilor climatice.

 

EN4 Consumul indirect de energie pe tipuri de surse primare.

            Cantitatea de surse primare de energie consumate de organizaţie în mod indirect, prin achiziţionarea de electricitate,energie termică, poate indica eforturile acesteia de a diminua impactul propriu asupra schimbărilor de climă.

 

b.2 Indicatori suplimentari

 

EN5 Economia de energie obţinută prin conservare şi îmbunătăţirea eficienţei.

            Creşterea eficienţei energetice are un impact direct asupra reducerii costurilor şi obţinerea avntajului competitiv

 

EN6 Iniţiative de promovare de produse şi servicii care au la bază eficientizarea consumului de energie sau sunt produse/prestate pe baza surselor regenerabile.

 

EN7 Iniţiative de reducere a consumului indirect de energie şi rezultate le obţinute.

 

c)      Aspect : Apa

c.1 Indicator cheie

 

EN8 Cantitatea de apă utilizată pe surse de extracţie.

            Volumul total indică mărimea şi importanţa organizaţiei ca şi consumator de apă şi reprezintă punctul de plecare pentru calculul altor indicatori de eficienţă. În regiunile în care sursele de apă sunt puternic restricţionate,modul în care organizaţia utilizează această resursă poate influenţa relaţiile acesteia cu alte părţi interesate.

 

c.2 Indicatori suplimentari

 

EN9 Surse de apă afectate semnificativ de exploatare.

 

EN10 Procentajul şi volumul total de apă reciclată şi reutilizată.

 

d)      Aspect : Biodiversitatea

d.1 Indicatori cheie

 

EN11 Locaţia şi suprafaţa de teren deţinută, închiriată sau în administrare aflat în vecinătatea ariilor protejate sau cu o mare biodiversitate.

 

EN12 Descrierea principalelor influenţe pe care activităţile,produsele şi serviciile organizaţiei o au asupra biodiversităţii în ariile protejate şi în ariile dinafara acestora cu o mare valoare a biodiversităţii.

 

d.2 Indicatori suplimentari

 

EN13 Habitate protejate sau restaurate.

 

EN14 Strategiile, acţiunile curente şi planurile de viitor de administrare a impactului asupra biodiversităţii.

 

EN15 Numărul de specii pe cale de dispariţie la nivel global sau local care au habitatul în arii afectate de operaţiunile organizaţiei.

 

e)      Aspect : Emisii,deversări, deşeuri

e.1 Indicatori cheie

 

EN16 Cantitatea gazelor cu efect de seră emise direct.

 

EN17 Cantitatea gazelor cu efect de seră emise în mod indirect.

 

EN19 Cantitatea emisiilor de substanţe dăunătoare stratului de ozon.

 

EN20 Emisiile de oxizi de sulf în atmosferă.

 

EN21 Totalul deversărilor de ape uzate.

 

e.2 Indicator suplimentar

 

EN18 Iniţiativele de reducere a emisiilor de gaze de seră şi rezultatele obţinute.

2.1.6.3 DIMENSIUNEA SOCIALĂ

            Urmăreşte reliefarea aspectelor legate de practicile legate de forţa şi condiţiile de muncă, drepturile omului, societate şi responsabilitatea de produs (sănătatea şi siguranţa consumatorilor, informarea şi etichetarea produselor, marketing şi politica de confidenţialitate).

 DREPTURILE OMULUI-INDICATORI DE PERFORMANŢĂ

 

a)      Aspect : Investiţiile şi practicile în domeniul achiziţiilor

a.1 Indicatori cheie

 

HR1 Procentajul şi numărul total al acordurilor de finanţare-investiţii ce includ clauze referitoare la drepturile omului sau au fost supuse unui screening din acest punct de vedere.

 

HR2 Procentul furnizorilor şi   contractorilor/subcontractorilor care au fost evaluaţi din punctual de vederea al respectării drepturilor omului şi măsurile luate.

 

a.2 Indicator suplimentar

 

HR3 Numărul total al orelor de cursuri adresate angajaţilor pe politici şi proceduri de respectare a drepturilor omului, procentul personalului instruit.

 

b)      Aspect: Nediscriminarea

b.1 Indicator cheie

 

HR4 Totalul incidentelor legate de discriminare, măsurile luate.

 

c)      Aspect: Libertatea de asociere şi negociere colectivă

c.1 Indicator cheie

 

HR5 Locaţiile identificate ca prezentând riscuri în exercitarea dreptului la libertatea de asociere ţi negociere colectivă şi măsurile luate în sprijinirea acestora.

 

d)      Aspect: Munca minorilor

d.1 Indicator cheie

 

HR6 Locaţii identificate ca prezentând riscuri majore de incidente legate de munca minorilor, măsurile luate pentru eliminarea acesteia.